1 rezumat Scrisoarea I
de Mihai Eminescu
o descriere pe scurt
Poezia ne creaza imaginea de ansamblu, de mari dimensiuni,
a peisajelor din natura, pentru a o restrange apoi treptat: de la codri,
izvoare, la tarmuri, palate si cetati. Eminescu infatiseaza omul intr-o
serie de ipostaze, de la rege, pana la sarac, de la geniu pana la neghiob,
de la negustorul ce-si numara bogatiile, pana la dascalul batran care
cerceteaza neincetat enigmele universului, un alt motiv de origine
schopenhaueriana si anume pentru a introduce aici identitatea in fata mortii.
In prima parte, motivul contemplatiei este pus sub zodia timpului,
scurs ireversibil pentru om. In opozitie cu omul, luna devine zeitatea
omniprezenta aflata sub zodia eternitatii, adica a timpului universal,
fara inceput si fara sfarsit.
Astfel in acesta parte, poetul introduce doua motive romantice:
timpul individual si timpul universal.
In partea a doua este conturat motivul lunii ca astru tutelar, care fascineaza
prin densitatea ideilor, sugestiilor si motivelor.
Dupa un sir de ipostaze, poetul se opreste la conditia vitreaga a omului de geniu,
pe care il pune insa in antiteza cu individualizarile anterioare.
In tabloul genezei cat in cel al apocatastazei, imaginile zugravite
de Eminescu sunt marete, impunatoare. Coloniile de lumi vin din sure in
forma de roiuri uriase, iar stelele cad asemenea frunzelor toamna.
Batranul dascal prevede sfarsitul prin racirea soarelui si pierderea fortei
sale de atractie. Dupa aceste peisaje contemplative, poetul trece la reflectie.
In ultima parte a poeziei, Eminescu prezinta o cosmogonie, inspirata
din scrierile lui Kant, dar si din miturile din Rig-Veda.
continuare Scrisoare 1
Prin miscarea unui punct,
a luat fiinta lumea noastra. Oamenii apartin de lumea cea mica, iar lumea cea mare
este un vis al nefiintei, care se reinstaureaza.
In aceasta poezie apare capacitatea de a gandi cosmogonia,
in opozitie cu meschinaria omului obisnuit… comentariu rezumat scrisoarea I